Mitropolitul Moldovei a vorbit despre menirea arhiereului: aceea de a-l sluji întru totul pe Dumnezeu, de a fi aproape de preoții și credincioșii pe care îi păstorește.
La finalul slujbei a avut loc ceremonia de întronizare, când PS Ignatie a primit binecuvântarea de la Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și a primit însemnele arhierești.
„Fără harul lui Dumnezeu nimic măreț și plăcut cerului nu poate fi înfăptuit spre slujirea lui și a oamenilor. Nimic din tot ceea ce ține de credință și viața Bisericii nu poate fi întemeiat cu adevărat decât numai pe căutarea și intrarea convingătoare în interiorul voii și a gândului lui Dumnezeu pentru noi, oamenii muritori. De aceea, am deplina conștiință că nu la o vrednicie simplă și obișnuită mă cheamă Domnul, ci la mai multă slujire și la mai multă nevoință decât de obicei”, a spus noul Episcop de Huși în cuvântarea pe care a ținut-o după ceremonie.
Preasfințitul Părinte Ignatie Mureșeanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a fost ales în postul vacant de Episcop al Hușilor în ședința Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din data de 5 octombrie 2017.